sâmbătă, 21 februarie 2009

Se va muta stadionul?

Dupa meciul Nationalei de la Piatra Neamt, primarul Gheorghe Nichita vrea stadion de nivel european, chiar daca in Copou nu se poate face extinderea. Iesenii ar putea avea astfel un stadion chiar mai mare decit cel al echipelor Dinamo, CFR Cluj sau Farul Constanta. Toate au stadioane de pina la 15.500 locuri, in timp ce planul municipalitatii prevede o extindere a stadionului din dealul Copoului pina la 18.500 locuri. Nichita a anuntat ieri ca intentioneaza sa refaca si suprafata de joc de pe "Emil Alexandrescu". Ambele investitii sint deocamdata la nivel de intentii, neexistind nici macar o estimare a lucrarilor. Pina la un stadion european, Politehnica se chinuie inca sa obtina licenta pentru campionatul viitor. Fundatia Sportul Iesean nu a fost inca inregistrata la Judecatorie si nu se pot aloca fonduri prin intermediul ei. Si negocierile privind preluarea clubului de catre SC Cotnari par a fi ajuns intr-un punct mort.

Inca 6.000 de locuri la stadion

Refacerea gazonului de pe stadionul din dealul Copoului ar urma sa se faca anul acesta. "Vrem sa refacem suprafata de joc. Este cea mai proasta din tara. Chiar am discutat acest lucru cu Sorin Boca si antrenorul Ionut Popa. Se si vede ca pierdem mai multe puncte acasa decit in deplasare", a declarat Nichita. Deocamdata insa, la nivelul Primariei nu exista un proiect pentru refacerea gazonului. Un alt proiect pe care primarul intentioneaza sa il realizeze este extinderea stadionului. In functie de solutiile alese si de banii investiti, stadionul s-ar putea extinde cu 3.500 - 6.000 locuri. In prezent, capacitatea stadionului este de 12.500 de locuri. "Vom incerca sa modernizam stadionul. Ori il vom extinde pe cel actual, ori gasim un amplasament nou pentru un alt stadion, facut la standarde UEFA. Oricum, in acest mandat va fi foarte greu sa trec un proiect de 6-7 milioane euro prin Consiliul Local. Atit am inteles ca a costat modernizarea stadionului din Piatra Neamt. Il felicit pe primarul Gheorghe Stefan pentru acel stadion", a afirmat Nichita. Consilierul local PD Daniel Oajdea a reactionat dur la declaratiile primarului. "In calitate de consilier local, afirm public ca sustin si am sustinut finantarea sportului, dar in mod transparent si legal. Finantarea sportului trebuie sa tina cont si de celelalte nevoi ale orasului. Numai in cursul anului trecut, din bani publici direct sau indirect au fost dirijati catre fotbal, inclusiv la stadion, peste 10 milioane lei, echivalentul a 100 de locuinte noi cu doua camere. Fotbalul trebuie sustinut, dar nu folosit ca miza electorala", a precizat Oajdea.

Negocierile cu Cotnari s-au impotmolit

Politehnica urmeaza sa primeasca si in acest an bani de la bugetul local, prin Fundatia Sportul Iesean. "Am discutat cu toti membrii fundatiei si au spus ca au virat banii pentru patrimoniul initial. Mai trebuie o confirmare de la banca si putem depune documentele la Judecatorie. Acum avem nevoie de 50.000 lei. Jumatate din suma va fi contributia CL, 30% de la CJ, 10% de la SC Fotbal si cite 5% de la universitati. Cred ca saptamina viitoare vom avea si aprobarea de la Judecatorie", a declarat Romeo Olteanu, consilier local PSD. El a mai spus ca Politehnica a strins pina acum in jur de 900.000 lei, din cei aproape 1,5 milioane lei necesari pentru obtinerea licentei. "Cei de la club vor merge la Bucuresti. Daca nu vor avea toti banii pina la sfirsitul lunii, li se va mai acorda un termen de 15 zile. Pina atunci cred ca va functiona fundatia", a adaugat Olteanu. Bugetul fundatiei va fi in acest an de peste 8 milioane lei.
Situatia financiara de la club pare ca nu se va rezolva prea curind. Primarul s-a declarat ieri sceptic in privinta achizitionarii clubului de catre SC Cotnari. "Nu am mai auzit nimic de cei de la Cotnari. Nu au venit nici luni, nici joi. A fost o lovitura de imagine pentru ei", a spus ieri Nichita. Reprezentantii SC Cotnari sustin insa ca sint in continuare interesati de achizitionarea pachetului majoritar de la Politehnica. "Am ramas uimit de declaratia primarului. Cred ca a fost o lipsa de comunicare. Fiecare astepta ca celalalt sa fixeze o intilnire. Am discutat cu o firma din Bucuresti pentru a face un audit la club. Cind va fi gata vom discuta", a precizat Laurentiu Anghel, director de marketing
al SC Cotnari. Conducerea societatii private si-a manifestat intentia de a prelua clubul de fotbal din campionatul viitor.