sâmbătă, 21 februarie 2009
Foamea de spaţii verzi
Ecologiştii l-au lăsat ieri singur pe Alexandru Djighit să combată insuficienţa spaţiilor verzi în localităţile urbane din judeţul nostru, pricopsire după industrializarea exagerată din regimul trecut. Fenomenul determinând, prin exodul forţat al populaţiei rurale, “răsturnări spectaculoase”, astăzi municipiul Bistriţa are circa 81.500 de locuitori, de patru ori mai mult ca în 1966. Creşterea spaţiului locativ, prin construirea de blocuri, s-a făcut pe seama desfiinţării grădinilor şi livezilor, urmare a exproprierilor dispuse de statul comunist. Tot în acei ani au dispărut zeci de nuci şi sute de alţi pomi fructiferi, după care s-au uscat de la sine molizii, odată cu extinderea reţelelor de canalizare; pe ici, pe colo, s-au mai rărit şi castanii, dintre cei îmbătrâniţi. Situaţia a devenit treptat dramatică şi în oraşele mici ori comunele mari ale judeţului, unde pădurile cu rol de protecţie/relaxare au fost exploatate sistematic, pentru alimentarea bugetelor locale precare. Asaltul devastator asupra arborilor tineri se manifestă mai cu seamă în oraşe, din partea tinerilor, dar e adevărat că, în general, copiii nici nu prea au unde se juca, spaţiile dintre blocuri fiind ocupate de maşini. Expunerea lui Djighit încheia cu concluzia că, din situaţia statistică avută în vedere, rezultă insuficienţa cvasigenerală a spaţiilor verzi, după cum indică toate normativele.