„Nu este vorba de nici un val al cinematografiei“

Răzvan Rădulescu, cel care a semnat scenariul mai multor filme premiate la noi şi în străinătate ("Marfa şi banii
", "Moartea domnului Lăzărescu", "Niki Ardelean, colonel în rezervă", "Hârtia va fi albastră" ş.a.), predă acum la una dintre cele mai apreciate facultăţi de mass-media şi film din Europa, Universitatea din Karlsruhe. El consideră că în povestea cu "valul cinematografiei româneşti" se amestecă "şi talent, şi impostură, şi calcul, şi abilitate managerială".

Cezar Paul-Bădescu: Predai la Hochschule fur Gestal­tung în Karls­ruhe, dar nu ai acceptat să te stabileşti definitiv acolo. Formula de navetist între România şi Germania îţi convine?

Răzvan Rădulescu: Ce altceva să fac? Nu m-aş duce să stau acolo definitiv.

- De ce?

- E plictiseală mare. Dacă nu am contact cu limba în care scriu, ajung să nu mai scriu deloc. Nu mă simt grozav în Germania. Aşa că mi-am aranjat apele să stau în Bucureşti o lună şi în Berlin o lună.

- De ce nu te hotărăşti atunci să rămâi în România? Ce-ţi oferă în plus
Germania?

- Oare este obligatoriu să te stabileşti într-un singur loc? Când plecai înainte de ‘89 din România, se chema că faci o alegere de viaţă – nu te mai puteai întoarce.

Acum nu mi se mai pare atât de grav, pentru că poţi să te duci şi să stai unde te simţi bine o vreme, apoi să te întorci. Nu văd deloc asta ca pe o alterare a identităţii. Dimpotrivă, mi se pare că dacă alegi să te stabileşti într-un anumit loc apare o alterare a identităţii. Sigur, dacă alegi să rămâi în România, este totul în regulă. Dar cum mie mi se întâmplă să predau în Germania, am şi două contracte de scenariu tot acolo, nu văd de ce n-aş face naveta.

Formalităţile de la vamă s-au simplificat până la aproape de dispariţie. Nu mi se mai pare că fac nimic special când iau avionul să plec din ţară, nici măcar nu mai am vreo emoţie.

- Dar dacă, lăsând la o parte contractele de acolo, ai alege să rămâi aici, ai avea ceva de pierdut?

- Da, probabil aş pierde un anumit sens al distanţării pe care e necesar să o iei faţă de ce se întâmplă aici.

„Care viaţă culturală din România?"

- Fiind totuşi destul timp plecat, nu te simţi puţin un outsider faţă de viaţa culturală din România? Nu simţi că lumea cam uită de tine?

- Nu am fost niciodată în situaţia asta. În Germania sunt sunat de două-trei ori pe zi din România.

Că trebuie să dau un interviu, că cineva vrea să ştie ceva... Din moment ce fac şi un film aici, este un întreg angrenaj cu care trebuie să stau în legătură. Nu mă simt deloc disociat de viaţa culturală de aici.

Dacă te referi însă la viaţa culturală instituţională, nu am pus mare preţ pe ea nici când stăteam permanent în România. Dacă nu ar suna prea obraznic, aş întreba "care viaţă culturală din România?" Pe de altă parte, nu s-a vorbit mult despre mine nici când am stat aici.

- După câte văd, nu ai încredere în instituţiile de cultură.

- Există şi exemple pozitive. De pildă, Institutul Cultural Român, care în ultimii ani a fost extrem de activ şi mi se pare că se mişcă din ce în ce mai suplu. Pe de altă parte, sunt celelalte structuri osificate - Ministerul Culturii, de exemplu. Nu am niciun contact cu Ministerul Culturii, de el aud numai când se întâmplă câte un lucru ridicol.