sâmbătă, 15 august 2009

Mircea Bornescu ar putea ajunge la o echipă din Spania

Portarul Universităţii Craiova
, Mircea Bornescu, poartă negocieri avansate cu o echipă din Primera Division, care au şanse foarte mari de concretizare, au declarat astăzi, pentru NewsIn, surse din anturajul fotbalistului.

"Mircea se află în discuţii cu o echipă din Primera Division şi sunt şanse foarte mari ca transferul să se facă. Acum, echipa care îl vrea adună ultimele informaţii despre el, dacă a avut accidentări, cauza lor, dacă a avut o viaţă extrasportivă neprofesionistă... Probabil că l-au monitorizat de mai mult timp
, aşa cum fac cluburile mari. Ar fi superb pentru el să plece în prima
ligă a Spaniei", au declarat apropiaţi ai jucătorului, care au mai precizat că suma pe care poate pleca portarul de la club "este sub 500.000 de euro".

Mircea Bornescu a evoluat pentru Universitatea Craiova din sezonul 2005-2006, iar în cariera sa a mai jucat pentru formaţiile Juventus Bucureşti, FC Extensiv Craiova şi FC Caracal.

Portarul, care se află în ultimul an de contract cu gruparea din Bănie, a fost anunţat de patronul Adrian Mititelu că este liber să se transfere unde vrea, deorece nu şi-a prelungit înţelegerea.